Skip to content Skip to footer

Registrul Unic al Transparenței Intereselor (RUTI)

Ce este registrul?

Operaționalizarea Registrului Unic al Transparenței Intereselor s-a realizat prin aprobarea Memorandumului privind instituirea Registrului Unic al Transparenței Intereselor.

Obiectivul RUTI este de a crea cadrul în care, pe de o parte, grupurile specializate din societatea civilă să se înregistreze atunci când urmăresc să convingă decidenții: să preia o inițiativă de politică publică sau să modifice o politică publică existentă iar, pe de altă parte, decidenții să confirme întâlnirile directe cu aceștia, asigurându-se transparența și minime reguli de etică în procesul de elaborare a politicilor la nivelul Guvernului. Transparența actului decizional presupune implicarea întregii societăți în acest proces.

Grupurile specializate din societatea civilă vizate de RUTI sunt reprezentante de: societate cu personalitate juridică, asociații, fundații și federații, organizații religioase / a cultelor sau asociate unui cult, organizație sindicală, organizație patronală, camere de comerț, structuri asociative ale administrației publice locale, alte tipuri de organizații legal constituite, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi de familie, cabinete indivi­duale, cabinete asociate, societatea profesională, cu sau fără personalitate juridică.

Acestea se pot înscrie, în mod voluntar, accesând formularul de înscriere și asumându-și respectarea Codului de conduită RUTI. Actualizarea informațiilor se va face ori de câte ori este cazul, dar nu mai târziu de un interval de 6 luni. Pentru informații detaliate despre înscriere, Secretariatul General al Guvenului pune la dispoziție un ghid privind înscrierea grupurilor specializate.

Decidenții sunt reprezentați de: Prim – Ministrul României, Secretarul General al Guvernului, miniștri, secretari de stat, consilieri de stat și conducători cu rang de demnitar ai altor instituții sau organe centrale ale administrației publice din subordinea Guvernului sau a ministerelor. Aceștia vor afișa agenda zilnică a întâlnirilor.

Deciziile luate la nivelul Executivului au un impact economic și social direct asupra a milioane de români, astfel că felul în care acestea sunt adoptate trebuie să fie bazat pe un proces cât mai transparent posibil, deschis în mod egal tuturor părților interesate de deciziile publice, participativ, în toate etapele. În acest context, Guvernul României își manifestă întreaga disponibilitate de a interacționa în mod echidistant, încă din etapa de identificare a nevoilor ce stau la baza unei viitoare politici publice și până la faza de adoptare, cu toate părțile interesate și specializate în procesele de elaborare a deciziilor publice, într-un climat de transparență, bazat pe valori constând în responsabilitate și respect reciproc.

Care sunt facilităţile?

Beneficiile grupurilor specializate care își asumă acest standard de conduită și transparență în interacțiunea cu instituțiile publice, prin înscriere în RUTI, sunt următoarele:

– accesul primordial la o serie de servicruti-18ii precum E-Consultare (buletinul actelor normative aflate în consultare publică) sau E-Dezbatere (Calendarul Dezbaterilor Publice de la nivel central) realizate de SGG cu scopul facilitării cunoașterii, cu promptitudine, a priorităților de reglementare;

– participarea la întâlniri de lucru organizate între membrii RUTI și reprezentanții autorităților publice centrale, RUTI asumându-și impulsionarea interacțiunii între membri;

– posibilitatea întâlnirii directe, instituționale, cu fruti-20actorii de decizie;

– participarea decidenților sau a persoanelor desemnate la evenimentele organizate de grupurile specializate înscrise în RUTI.

Ultima actualizare: 08:40 | 6.11.2024

Sari la conținut